Cod etic și comportamental

Codul Etic al Clubului e un ansamblu de reguli de fond și comportamentale ce trebuie respectate de către toți cei care lucrează, în mod voluntar sau profesionist, în cadrul Clubului, indiferent de competențele lor și de poziția ocupată în cadrul acestuia.
Adoptarea prezentului Cod Etic reprezintă dorința Clubului de a promova, prin toate mijloacele disponibile, un standard ridicat de profesionalism în executarea tuturor activităților sportive și a oricăror alte activități legate de Club precum și de a interzice și sancționa orice comportament în contrast cu normele de bun-simț, dar și cu valorile morale pe care Politehnica Timișoara le respectă și le garantează. Spre exemplu:

a) evitarea oricărui comportament ce poate duce la lezarea integrității fizice sau psihice a vreunui participant la activitățile sportive ale Clubului, precum și la situații potențial periculoase, prin colaborarea cu orice entitate ce poate sprijini acest lucru;
b) evitarea comportamentelor discriminatorii pe motive de rasă, origine etnică sau teritorială, orientare sexuală, vârstă, stare generală fizico-psihică, religie, convingeri politice, etc. ;
c) acceptarea greșelilor de arbitraj ca fiind ”parte din joc”, având bună credință în ceea ce privește corectitudinea, obiectivitatea și imparțialitatea arbitrilor;
d) promovarea unui comportament corect față de orice adversar și promovarea respectului față de alte echipe și sportivii lor.

Clubul va supraveghea, prin intermediul organelor special desemnate în acest sens, respectarea tuturor regulilor impuse prin acest Cod, va asigura recunoașterea activității Clubului ca fiind în interesul comunității, precum și respectarea valorilor fundamentale, cum ar fi loialitatea, corectitudinea și diplomația tuturor părților implicate în activitatea Clubului. De asemenea organele special desemnate se vor asigura că orice activitate în care Clubul este angajat respectă legile statului român și legile eticii sportive.

Clubul poate impune unilateral sancțiuni disciplinare și/sau pecuniare în cazul în care regulile stabilite prin prezentul Cod Etic nu sunt respectate. Cuantumul sancțiunilor va fi stabilit de către Consiliul Director al Clubului.

Prezentul Cod Etic se aplică următoarelor categorii de persoane, indiferent dacă se află pe teritoriul României sau al altui stat:

  1. Jucătorii legitimați la prima echipă sau la echipele de copii și juniori;
  2. Antrenorii primei echipe sau a echipelor de copii și juniori;
  3. Directori, administratori, auditori, consultanți externi, etc., colaboratori ai Clubului
  4. Medici, asistenți medicali, fizioterapeuți, maseuri;
  5. Personal operațional sau diverși colaboratori, indiferent de poziția sau relația pe care o au cu Clubul;
  6. Suporteri sau orice altă persoane ce acționează în interesul Clubului.

O copie a prezentului Cod Etic va fi adusă la cunoștință tuturor destinatarilor, indiferent de calificare sau de poziția ocupată și trebuie privită cu respectul necesar. Ignorarea prezentului Cod Etic nu poate fi invocată în nici un fel, indiferent de situație. Codul Etic intră în vigoare la data semnării acestuia de către Președintele Clubului.

Clubul se angajează:

  1. să organizeze și să promoveze acțiuni menite să răspândească o cultură sportivă sănătoasă în rândul comunității, cu finalități educative, formaționale și sociale;
  2. să susțină demersuri și inițiative ce vizează promovarea sportului pentru toți, la orice nivel, pentru toți cei care respectă principii etice, umane și de fairplay;
  3. să respecte reglementările naționale și internaționale cu privire la lupta împotriva dopajului, promovând acțiuni care au ca scop combaterea acestuia;
  4. să se abțină de la orice comportament ce ar putea dăuna sănătății sportivilor, în special a copiilor și adolescenților, asigurându-se că sănătatea, siguranța și stabilitatea fizico-psihică au un rol principal în viața acestora;
  5. să evite comportamente ce pot determina incitare la violență sau participare la evenimente și acțiuni violente;
  6. să adopte inițiative pozitive, menite să sensibilizeze publicul spectator ce participă la evenimentele sportive cu privire la respectul ce trebuie acordat adversarilor (sportivi, echipe, susținători);
  7. să promoveze o susținere a Clubului loială și responsabilă;
  8. să evite orice comportament discriminatoriu pe motiv de rasă, origine etnică sau teritorială, orientare sexuală, vârstă, stare generală fizico-psihică, religie, convingeri politice, etc.;
  9. să nu încurajeze sau să premieze nici un comportament incorect, care contravine regulilor din prezentul Cod Etic.

Orice persoană activează în cadrul Clubului, fie pe bază de voluntariat sau în mod profesionist, trebuie să cunoască regulamentele care guvernează activitatea acestuia și care reglementează atribuțiile fiecărei funcții și comportamentele potrivite acestora. Toate activitățile în slujba Clubului trebuie îndeplinite cu respect, rigoare morală, corectitudine și transparență, având ca unic scop protejarea imaginii Clubului. Sunt interzise orice acțiuni sau comportamente care, direct sau indirect, pot ofensa sau denigra pe motive de  rasă, origine etnică sau teritorială, orientare sexuală, vârstă, stare generală fizico-psihică, religie, convingeri politice, etc.

Cu excepția reprezentantului special delegat de către Club, sunt interzise oricărei alte persoane declarațiile oferite reprezentanților presei sau a altor mijloace de informare în masă cu privire la activitatea internă a Clubului. De asmenea sunt interzise declarațiile oferite reprezentanților mass-media ce pot incita la violență sau discriminare, precum și cele care pot leza imaginea Clubului sau care pot afecta reputația altor persoane sau instituții.

Prin urmare se recomandă oricărei persoane care activează în cadrul Clubului (sportivi, antrenori, manageri, personal auxiliar și administrativ, colaboratori, etc.) să se abțină de la a-și exprima în mod public (inclusiv prin rețelele sociale) orice opinie ce poate aduce prejudicii de imagine Clubului sau care poate afecta reputația și/sau demnitatea personală a altor persoane sau instituții.

Toți cei care activează în cadrul Clubului trebuie ca în cadrul activităților lor specifice să respecte principiile loialității, corectitudinii, imparțialității și integrității morale, evitând comportamente sau acte ce pot avea consecințe negative asupra raporturilor lor interne, acestea trebuind să respecte principiile dreptului civil, coexistența în respect reciproc și garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. De asemenea toți cei care activează în cadrul Clubului trebuie să garanteze respectarea secretului profesional cu privire la activitățile ce intră în propria competență. Responsabilii din cadrul clubului nu trebuie să abuzeze de calitatea lor în cadrul Clubului, respectându-și colegii și colaboratorii și stimulând creșterea profesională și dezvoltarea și valorificarea potențialului fiecăruia.

Reprezintă un abuz de putere solicitarea de beneficii și favoruri personale în numele Clubului, precum și orice altă activitate ce e în neconcordanță cu principiile enunțate de prezentul Cod Etic și cu modelul de management, organizare și control adoptat de Club. E interzisă participarea la pariuri sportive, în nume propriu sau prin terți, precum și facilitarea altor persoane oricărei activitate legată de pariurile sportive ce au ca obiect partide amicale sau oficiale la care Clubul participă sau la care există un interes direct al acestuia.

Toți cei care își exercită activitățile și funcțiile încredințate trebuie să lucreze imparțial și să evite un tratament favorabil sau inegal oricărei entități ce se află, din diferite motive, în raporturi cu Clubul. Este obligatorie evitarea și prevenirea oricărei situații care poate determina un conflict de interese, atât real, cât și potențial și/sau aparent, între persoane fizice, juridice și/sau persoane conexe. De asemenea este obligatorie evitarea adoptării unor poziții sau luării de măsuri ce pot conduce la asemenea situații.

În cazul în care apar situații ce pot fi catalogate ca și conflicte de interese, chiar dacă sunt doar potențiale și/sau aparente, este obligatoriu ca acestea să fie comunicate organelor competente.

Constituie un obiectiv special al Clubului, prin toate aspectele menite să susțină dezvoltarea Centrului de Copii și Juniori:

  1. sprijinirea inițiativelor de promovare a sportului în rândul tinerilor;
  2. garantarea faptului că sănătatea, siguranța și bunăstarea copiilor și adolescenților sportivi constituie un obiectiv principal cu privire la succesul pe plan sportiv;
  3. garantarea respectării nevoilor și potențialului fiecărui tânăr sportiv în creștere, permițând procese graduale de participare și implicare, de la nivel recreativ la nivel profesionist;
  4. asigurarea respectării exigențelor de instruire școlară ale copiilor și tinerilor sportivi legitimați în cadrul Clubului;
  5. să se asigure că toate persoanele cu responsabilități în ceea ce privește instruirea copiilor și tinerilor sportivi sunt calificați corespunzător în raport cu nivelul de implicare sportivă necesară;
  6. adoptarea de acte și măsuri menite să protejeze copii și tinerii ce manifestă neconcordanțe cu procesele naturale de creștere, fără a forța o dezvoltare precoce;

supravegherea necesară a copiilor și tinerilor, asigurându-se că relațiile dintre aceștia au loc într-o manieră ireproșabilă în termeni de corectitudine morală;

Toți sportivii legitimați în cadrul Clubului trebuie să respecte principiul solidarității, considerând astfel mai de preț respectarea valorilor sportive în comparație cu urmărirea interesului și succesului personal, conștientizând astfel că propriul comportament al fiecăruia contribuie la menținerea la un nivel înalt al principiilor sportive.

Sportivii legitimați în cadrul Clubului se angajează:

  1. să onoreze sportul și regulile acestuia pentru o competiție corectă, la cel mai bun nivel de implicare și condiție fizico-psihică, acționând mereu în conformitate cu principiile loialității și corectitudinii;
  2. să mențină un comportament exemplar, constituind modele pozitive pentru lumea sportului și pentru societatea din care fac parte;
  3. să respingă orice formă de dopaj, droguri sau alcool;
  4. să desfășoare în mod constant și conștient activități de informare personală cu privire la substanțele și medicamentele interzise, la acțiunea lor farmacologică și la efectele pe care acestea le pot avea asupra sănătății și performanțelor fizice și sportive;
  5. să nu efectueze, prin orice mijloace, acte directe sau indirecte ce pot influența în mod artificial rezultatul unei partide amicale sau oficiale;
  6. să se abțină de la orice comportament ce ar putea afecta integritatea fizică și/sau morală a adversarilor, respectând jucătorii, precum și personalul tehnic sau de conducere al acestora;
  7. să respecte oficialii și arbitrii partidelor la care participă, cu certitudinea că fiecare decizie e luată cu bună-credință și în mod obiectiv;
  8. să evite, pe parcursul competițiilor sau în afara acestora, orice comportament ce poate conduce la instigare la violență sau la violență;
  9. să își respecte întotdeauna și în orice condiții suporterii;
  10. să aibă inițiative pozitive și/sau comportamente menite să sensibilizeze publicul spectator ce participă la evenimente sportive cu privire la respectul față de echipele adversare, sportivii și susținătorii acestora;
  11. să evite orice declarații sau exprimări de păreri personale (chiar și prin intermediul rețelelor sociale) cu privire la colegi de echipă, Club, precum și la orice alte persoane ce întrețin raporturi cu Clubul;
  12. să se abțină de la orice comportament discriminatoriu în relație cu rasa, originea etnică sau teritorială, sex, orientare sexuală, religie, condiție fizico-psihică, etc. ;
  13. să se pună la dispoziția Clubului pentru a participa la orice inițiativă ce are ca scop promovarea sportului, a valorilor și principiilor sale etice, sociale și educaționale;

să respecte directivele Clubului în ceea ce privește angajamentele în scopuri de marketing, televiziune sau promoționale;

Tehnicienii ce activează în cadrul clubului trebuie să transmită jucătorilor valori precum respectul, sportivitatea, politețea și integritatea, asigurându-i că acestea sunt deasupra rezultatului sportiv și constituie fundamentele sportului.

Prin urmare, comportamentul antrenorilor trebuie să fie întotdeauna corect din punct de vedere etic în raport cu toate componentele: sportivi, colegi, arbitri, conducători, părinți, susținători sau reprezentanți ai mass-media. Antrenorii trebuie să fie un model pentru sportivi și trebuie să fie luați drept exemplu, conștientizând că faptele și vorbele lor au o influență puternică asupra sportivilor ce fac parte din echipa lor. Pentru toate aceste motive, antrenorii trebuie să fie conștienți că e responsabilitatea lor exclusivă să respecte și să transmită sportivilor pe care îi antrenează următoarele principii:

  1. promovarea sportului și a regulilor acestuia prin consolidarea valorilor etice, umane și de fairplay;
  2. menținerea în orice condiții a unui comportament exemplar, conform principiilor loialității și corectitudinii, constituind un model pozitiv pentru toți sportivii
  3. descurajarea adoptării unui comportament nesportiv sau neloial
  4. să nu efectueze, prin orice mijloace, acte directe sau indirecte ce pot influența în mod artificial rezultatul unei partide amicale sau oficiale;
  5. respectarea legislației naționale și internaționale privind lupta împotriva dopajului și să nu favorizeze în nici un fel, direct sau indirect, utilizarea de medicamente și substanțe menite să modifice performanțele sportive;
  6. desfășurarea de activități constante și conștiente de formare / informare cu privire la riscurile pe care le comportă utilizare substanțelor dopante și abținerea de la orice comportament ce poate dăuna sănătății sportivilor;
  7. garantarea, prin dezvoltare continuă și constantă, a faptului că nivelul de calificare pe care îl deține este în conformitate cu poziție pe care o ocupă;
  8. să nu lanseze declarații sau să nu adopte comportamente menite să încurajeze violența;
  9. să se abțină de la orice comportament ce poate afecta integritatea fizică și/sau morală a unui adversar;
  10. să se abțină de la orice comportament discriminatoriu în raport cu rasa, sexul, orientarea sexuală, originea teritorială sau etnică, starea fizico-psihică, religia, orientarea politică sau ideologică;
  11. să evite orice declarații sau exprimări de păreri personale (chiar și prin intermediul rețelelor sociale) ce pot leza demnitatea, imaginea sau reputația oricărei entități aflate în raport cu Clubul;
  12. să respecte arbitrii și oficialii partidelor, având certitudinea că deciziile sunt luate cu bună-credință și în mod obiectiv;
  13. să semnaleze Consiliului Director al Clubului orice posibilă situație de conflict de interese;
  14. să respecte directivele Clubului în ceea ce privește angajamentele în scopuri de marketing, televiziune sau promoționale;

În plus față de acestea, în special pentru sectorul juvenil, antrenorii se angajează:

  1. să se asigure că nivelul lor de pregătire este în concordanță cu nevoile copiilor și tinerilor pe care îi antrenează, în funcție de diferitele niveluri de implicare sportivă ale acestora;
  2. să evite hărțuirea și pedepsele exagerate și fără motiv;
  3. să nu aibă de la tineri, și în special de la copii așteptări disproporționate în raport cu nivelul lor de dezvoltare, respectându-le potențialul real;
  4. să acorde atenție și interes în mod egal tuturor copiilor, indiferent de potențialul fiecăruia;
  5. în special la vârstele mici, să propună activități și comportamente ce duc la dobândirea fundamentelor sportului prin modalități ludice, respingând rigorile tehnice excesive, respectând etapele fundamentale de dezvoltare motrică a copiilor, inspirându-le respect pentru colegi și pentru regulile jocului;
  6. să aibă în vedere, în alcătuirea loturilor pentru diferitele competiții sau acțiuni nu doar rezultatele sportive și/sau condiția fizică, ci și implicarea arătată, comportamentul și respectul față de reguli, colegi și adversari;

Personalul medical angajat în cadrul Clubului trebuie să respecte normativele naționale și/sau internaționale cu privire la lupta împotriva dopajului, pentru a se asigura că sănătatea, siguranța și bună-starea sportivilor sunt mai presus de orice. Personalului medical îi este interzis orice comportament ce ar putea dăuna sănătății sportivilor, precum și prescrierea sau administrarea de tratamente farmacologice menite să altereze performanțele sportive ale acestora.

Este datoria personalului medical să monitorizeze sănătatea sportivilor, asigurând asistență și o îngrijire bună, utilizând metode ce nu sunt agresive față de organism; medicii Clubului sunt principalele referințe pentru toți cei care activează în cadrul Clubului cu privire la dopaj, furnizând orice instrucțiuni cu privire la combaterea acestui fenomen.

În special personalul medical va trebui să furnizeze instrucțiuni și directive ce vizează evidențierea pericolelor pentru sănătate ce derivă din utilizarea de substanțe dopante și de tratamente interzise, responsabilizând orice persoană în această problemă. Medicii, printr-o informare continuă și constantă, vor trebui să garanteze transmiterea celor mai noi informații tuturor celorlalți membri ai staff-ului (antrenori, asistenți, maseuri, sportivi) cu privire la medicamente și/sau substanțe farmaceutice considerate doping. Personalul medical trebuie să informeze de urgență autoritățile competente în cazul în care consideră că a fost încălcată legislația națională sau internațională cu privire la dopaj.

Personalul operativ se compune din toți colaboratorii, pe bază de voluntariat sau în mod profesionist, ce prestează muncă la nivel administrativ, organizatoric sau logistic având ca scop urmărirea obiectivelor și buna funcționare a Clubului. Fiecare colaborator trebuie să fie condus de un sentiment puternic de loialitate, corectitudine și respect față de oricine se află în raport cu Clubul și respectă valori precum sportivitatea, civilizația și integritatea morală.

Fiecare colaborator al Clubului reprezintă imaginea și valorile Clubului în sine și, prin urmare, trebuie să respecte toate aceste valori. Prin urmare, comportamentul personalului operativ trebuie să fie întotdeauna corect din punct de vedere moral față de toți cei implicați: sportivi, antrenori, colegi, arbitri, conducători, sportivi, reprezentanți mass-media, etc.

Fiecare colaborator al Clubului se angajează:

  1. să aibă în permanență un comportament exemplar și să se comporte conform principiilor loialității și corectitudinii, constituind un model pozitiv
  2. să nu încurajeze comportamentele neloiale și să nu ia parte la acestea
  3. să respecte angajații și bunurile Clubului
  4. să nu obțină beneficii personale prin utilizarea bunurilor Clubului
  5. să nu deturneze vreun bun al Clubului în interes personal
  6. să se asigure, prin formare și dezvoltare constantă, că nivelul său de calificare e potrivit funcției pe care o ocupă
  7. să se abțină de la orice comportament discriminatoriu în raport cu rasa, sexul, orientarea sexuală, originea teritorială sau etnică, starea fizico-psihică, religia, orientarea politică sau ideologică;

să evite orice declarații sau exprimări de păreri personale (chiar și prin intermediul rețelelor sociale) ce pot leza demnitatea, imaginea sau reputația oricărei entități aflate în raport cu Clubul;

conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan

Președinte